Grădina japoneză- semnificații și simboluri
O grădină japoneză n-are cum să te lase indiferent. Liniștea și naturalețea emanată dintr-un asemenea loc te face să îți dorești să revii acolo la nesfârșit. Puțini știu că la baza amenajării unei grădini japoneze stă o întreagă filosofie de viață corelată cu disciplina interioară Zen.
Grădina este o reflectare a celor 4 elemente ale universului într-o deplină armonie: Pământul- sub formă de piatră, Focul - reprezentat lanternele de piatră, Apa- lacul, cascadele, Aerul- plantele și celelalte viețuitoare.
Astfel orice vizitator pătrunde dintr-o lume agitată și plină de griji și de gânduri, într-o lume în care abundă liniștea și simplitatea, fără gânduri, fără dorințe.
Pietrele de pe alee sunt așezate după principiul iregularității, care duc spre o direcție sau alta, ceea ce face din plimbare un prilej de meditație. De asemenea, pietrele sunt aranjate cu cât mai multă naturalețe, ca și cum ar face parte din cadrul natural dintotdeauna. Accesoriile și elementele artificiale sunt excluse. Însă băncuțele sunt lucrate manual, de regulă din bambus.
Mai mult, o astfel de grădină nu este foarte bogată în flori, motiv pentru care nu vei vedea niciodată aleile mărginite cu straturi de flori. Pentru japonezi, florile trebuie să fie cât mai naturale întrucât sunt tratate ca ființe vii, ele nu sunt folosite nicidecum ca decor sau în aranjamente florale. Unul dintre momentele de vis în grădină este înflorirea cireșilor.
Lacul din grădina japoneză va avea mereu o formă cât mai naturală, niciodată una colțuroasă. În mijlocul lacului se construiește de regulă o insulă mică denumită și „insula vieții eterne", simbol al transcendenței spirituale.
De asemenea, nu lipsește podul arcuit, ca element unificator, iar aleile sunt întotdeauna șerpuinde.
Îmbinată cu principiile tradiției spirituale zen, grădina japoneză pare o oază paradisiacă de a cărei frumusețe este păcat să nu te bucuri.
Adela Moldovan - www.Pasiunea.Eu
COMENTARII (0)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Gradinarit
Aloe este cunoscută în întreaga lume pentru proprietățile sale vindecătoare
Bambusul este o plantă Feng Shui tot mai populară în Occident, dar în tradiţiile orientale are un rol mult mai important.
Îmbinată cu principiile tradiției spirituale zen, grădina japoneză pare o oază paradisiacă de a cărei frumusețe este păcat să nu te bucuri.
O floare transmite mai mult decât frumuseţe
Ai alte pasiuni?
HOW TO
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Confortul si siguranta picioarelor tale
Afla ce ti se potriveste
Tipuri de pantofi de ciclism
HOW TO
Aloe vera este o plantă care iubește soarele și lumina, nefiind o plantă foarte pretențioasă
Bambusul a devenit mai nou una dintre cele mai căutate plante decorative, fiind uşor de întreţinut doar în apă, dar e nevoie să cunoaştem aspectele legate de îngrijirea sa.
Amenajarea unei grădini japoneze se face în funcție de cele patru elemente (pământ, apă, aer, foc) și de principiile zen menite să creeze o adevărată armonie.
O atmosfera cat mai relaxanta acasa
Construcţiile esenţiale pentru cultivarea plantelor



